Studenții GTK din anul II au participat la un curs avansat de formare în domeniul financiar!

Studenții GTK din anul doi au participat la un curs avansat în domeniul financiar organizat în două sesiuni, în intermediul cărora au învățat noi abilități financiare de la Dr. Botond Benedek.

Prima sesiune a avut loc în 12 decembrie, când, pe baza cursurilor și cunoștințelor financiare dobândite în anul precedent, studenții au învățat despre simularea Monte Carlo, o tehnică utilizată pentru a înțelege și a vizualiza impactul riscului și al incertitudinii. Apoi au efectuat o analiză a scenariilor și au învățat principiile al analizei de sensibilitate.

Cea de-a doua sesiune a avut loc în 19 decembrie, când participanții au fost introduși în diferite metode de determinare a valorii reziduale și au primit, de
asemenea, o explicație detaliată despre Modelul de evaluare a activelor de capital (CAPM) și câteva exemple de calcule. Pe parcursul sesiunilor, studenții noștri au dobândit cunoștințe financiare valoroase pe care le vor putea utiliza la universitate, în cadrul concursurilor și în viața lor profesională.

Îi mulțumim lui Dr. Botond Benedek pentru un training semnificativ și interactiv!