În cadrul acestor proiecte, membrii Clubului de Consultanță în Afaceri GTK elaborează o analiză detaliată a unei industrii sau a unui segment de piaţă, şi prezintă proiectul lor în faţa unor profesionişti şi experţi din domeniu.
Aceste proiecte sunt coordonate de specialişti în afaceri, au o durată mai îndelungată, şi implică mai multe faze de prezentare, evaluare şi îmbunătăţire a proiectului.
Obiectivul final constă în elaborarea unei prezentări valoroase, care să fie apreciată de către specialiştii din domeniu, și astfel să fie prezentată şi folosită în mediul real de afaceri. Această evaluare pretinde calitatea corespunzătoare a prezentării, atât din punct de vedere formal, cât şi din punct de vedere al conţinutului, pentru a fi folosită la întâlniri şi negocieri de afaceri reale.