Membrii noștri premiați la o competiție internațională de studii de caz din SUA

Trei masteranzi ai UBB-FSEGA, membri alumni GTK, au obținut rezultate remarcabile la competiția internațională de studii de caz organizată de University of Vermont din Statele Unite, câștigând un premiu special acordat celui mai bun prezentator din divizie, precum și un loc întâi în divizie. Competiția internațională supranumită „Cupa Mondială” a afacerilor de familie, a avut loc în perioada 6-10 ianuarie 2026 și a reunit echipe de la 21 de universități prestigioase de pe patru continente.

Echipa reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai (UBB-FSEGA) din Cluj-Napoca și Clubul de Consultanță în Afaceri GTK fost alcătuită din studenții Dimény-Varga Ábel, Kolozsi Gergő și Tófalvi Krisztián (toți trei studenți în anul I la programul de master Management bazat pe date). Pregătirea echipei a fost coordonată de dr. Levente Szász, dr. Lehel Györfy și dr. Béla-Gergely Rácz, precum și de doctoranda Réka Izsák, care i-a însoțit pe studenți și la competiție.

Pe parcursul competiței, studenții clujeni au obținut locul al doilea în prima rundă a calificărilor, au câștigat grupa în a doua rundă, iar în a treia rundă au încheiat din nou pe locul doi. Din grupă s-a calificat în finală ESADE Business School din Spania, care a devansat echipa UBB-FSEGA cu un singur punct. În semn de recunoaștere a performanței deosebite, Krisztián Tófalvi, unul dintre membrii echipei a primit și o distincție individuală, câștigând premiul special „Best Presenter Award”, acordat celui mai bun prezentator din divizie.

Pe parcursul rundelor de calificare, echipele au elaborat soluții pentru provocări economice complexe și reale. Printre acestea s-au numărat elaborarea unui plan de succesiune și a unei strategii de extindere pentru o afacere de familie producătoare de pahare din cristal și candelabre, analiza provocărilor strategice legate de schimbul de generații într-o companie americană de servicii IT, precum și proiectarea strategiei de succesiune și creștere a unei companii din industria alimentară din Statele Unite. „Cupa Mondială” la nivel master a fost câștigată în cele din urmă de echipa Sasin School of Management din Thailanda, ESADE Business School din Spania a obținut medalia de argint, iar pe treapta a treia a podiumului s-a clasat echipa Universității Heilbronn din Germania.

Felicitări membrilor noștri alumni pentru rezultatul deosebit obținut pe plan mondial, care demonstrează încă o dată competitivitatea internațională a învățământului economic de la UBB-FSEGA din Cluj-Napoca.