Studenții GTK în prima parte a clasamentului competiției internaționale de studii de caz din Porto!

În perioada 17-21 noimebrie 2025, Universitatea din Porto a găzduit competiția internațională de studii de caz denumită „FEP.UPorto ICC 2025”, la care au particpat numeroase echipe studențești de la universități prestigioase din întreaga lume, printre care și echipa Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca formată din 4 studenți ai Clubului de Consultanță în Afaceri GTK. Concursul a constat din trei etape de calificare, cu grupe preliminare diferite în fiecare etapă. Astfel, studenții clujeni au concurat de-alungul competiției cu echipele studențești ale unor universități din Australia, Noua Zeelandă, Olanda, Spania, Canada, Irlanda și Portugalia. Echipa clujeană a avut o prestație remarcabilă în toate cele trei etape, terminând în prima parte a clasamentului general, cu puține puncte în urma celor trei echipe finaliste. Primele două trepte ale podiumului competiției au fost ocupate de două echipe canadiene, pe când premiul trei a fost câștigat de o universitate din Australia.

Echipa clujeană a fost alcătuită din studenții Boros Richard (anul 3, Management), Hadnagy Magor (anul 3, Management), Lázár Benedek (anul 2, Finanțe și bănci) és Kozma Krisztina (anul 3, Management). Coordonatorii echipei au fost prof.univ.dr. Szász Levente, conf.univ.dr. Rácz Béla-Gergely, respectiv conf.univ.dr. Györfy Lehel.

În prima rundă a competiției echipele a lucrat 5 zile la optimizarea rețelei logistice a companiei Parfois, o companie portugheză din industria modei. În cea de-a doua rundă, echipele au avut la dispoziție 4 ore pentru a dezvolta managementul resurselor umane din cadrul companiei de fintech Natixis. Ultima rundă a constat în rezolvarea unui studiu de caz în 12 ore, în care participanții au avut sarcina să dezvolte o strategie de expansiune europeană pentru compania RTE, un producător de biciclete electronice din Portugalia.

Felicitări echipei GTK pentru rezultatul excepțional obținut la această competiție internațională de prestigiu!