Echipa din Odorheiu Secuiesc a câștigat concursul de planuri de afaceri pentru liceeni GTK

GTK KP 2023 – 134 de candidați din 19 licee, 34 de echipe, 4 cursuri, 1 competiție, 4000 lei premiu principal și nenumărate idei geniale – cu astfel de cifre am reușit să închidem ediția al 11-lea al Programului pentru liceeni.

În data de 9 decembrie 2023, a avut loc cea de-a 11-a competiție organizată de Clubul de Consultanță în Afaceri – Programul pentru liceeni, unde de data aceasta cele mai bune 20 echipe și-au prezentat ideile și planurile de afaceri unui juriu format din profesioniști, antreprenori și cadre universitare. Finala celei de-a 11-a ediții a Programului Liceal GTK a fost găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.

Anul acesta, am așteptat să se înscrie în Programul pentru liceeni echipe formate din toți elevii care vorbesc limba maghiară. Un total de 134 de elevi din 19 licee s-au înscris pentru a participa la 4 cursuri profesionale organizate în cadrul programului, în timp ce lucrau la ideile și planul lor de afaceri.

Rezultatul final al competiției este:

Locul I – echipa DreamFlow – Colegiul Reformat „Backamadarasi Kis Gergely”, Odorheiu Secuiesc – Zsombor Antonya, Nimród Kacsó, István Sándor și Mónika-Mária Szilágyi, profesor: Edit Lőrincz

Locul 2 – echipa EcoMovers – Liceul Teoretic „Tamási Áron”, Liceul Pedagogic “Benedek Elek”, Odorheiu Secuiesc – Csaba Bálint, István Barabás, Bettina Ferenc, Márk Geréb-Szőke, profesor: Csaba Bálint

Locul 3 – echipa 5letElek – Colegiul Reformat „Backamadarasi Kis Gergely”, Odorheiu Secuiesc – Zsolt Máthé, Vivien-Barbara Nyágrus, Botond Pázsint, Magor Tóth, profesor: Edit Lőrincz

Mențiune – echipa Unterschätzten – Liceul Teoretic ”Báthory István”, Cluj-Napoca – Márk Bartha, Hunor-Tamás Gyurka, Dávid Szilágyi, Róbert Márk Tóbiás, profesor: Tímea Módi

De asemenea, au fost acordate premii pentru echipele pe locurile al doilea din cele patru grupe semifinale:

– Echipa EconoWave – Liceul Teoretic „Tamási Áron”, Odorheiu Secuiesc – Balázs Bokor, Előd Boros, Zsolt Kalapács, Hunor Vécsi, profesor: László Dimén-Varga

– Echipa Future Plus – Liceul Economic „Berde Áron”, Sfântu Gheorghe – Eunika Csalóka-Tóth, Róbert Dinu, Edvárd-Attila Balogh, Gitta Porzsolt, profesor: Ágota Máthé

– Echipa MKSZK – Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Sfântu Gheorghe – Enikő-Renáta Illyés, Krisztián-Hunor Kovács, Hanna Neder, Ede-Balázs Pap, profesor: Izabella Kelemen

– Echipa VisionVibes – Liceul Unitarian “János Zsigmond”, Cluj-Napoca – Júlia Tánczos, Hanna Venczel, Levente Dániel Vigh, profesor: Hajnalka Albert

În cadrul finalei, echipele au primit sfaturi valoroase și utile din partea juriului, căruia îi mulțumim din nou: András Borsos (Poultry Integration), Norbert Costiniuc (Wolters Kluwer Financial Services Solutions), Attila Dibernardo (N. F. Smith & Associates), Attila Fodor (Kárpátia Borház), dr. Lehel-Zoltán Györfy (Universitatea Babeș-Bolyai), Szabolcs Héjja (Poultry Investment), Zsolt Jakó (Flexifabrics LLC), Sára Karda (Mathias Corvinus Collegium), Kincső Kelemen (Mathias Corvinus Collegium), Ádám Salamon (Unicredit), Krisztián Sándor (Piese Transilvane), Ibolya Vizeli (Accenture).

Mulțumim profesioniștilor noștri, care au ajutat programul cu cunoștințele lor profesionale: Éva Boros, András Borsos, Balázs Boga, Béla Gergely Rácz.

De asemenea, mulțumim susținătorilor noștri: Fundația Zsolt Antal, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Black Bird Services, Liner DP, Nobila Casa, Productie Multinr, Siegel Eastern Europe, Top Invest, Zete Karting.

Felicitări echipelor și profesorilor pregătitori!