Experiența membrei noastre Izsák Adél în programul Management Shadowing

„Pe 25 martie 2025, am petrecut o zi la Nobila Casa, ca umbra lui Ágnes Gündisch. A fost o oportunitate perfectă pentru a dobândi cunoștințe și experiență profesională, pentru a înțelege viața corporativă, responsabilitățile unui CEO, precum și pentru a mă asigura de importanța afacerilor de familie – un valoare în care și eu cred.

Dimineața, intrând într-o atmosferă familială, Ágnes mi-a povestit despre înființarea și succesele companiei Nobila Casa, precum și despre proiectele care sunt în desfășurare în prezent. În același timp, mi-a arătat cum poate o echipă să lucreze cel mai eficient pentru a atinge obiectivele comune.

După aceea, de la ora 9 dimineața până la 5 după-amiaza, am participat fără oprire la diverse întâlniri de negociere, de exemplu, pe teme legate de achiziții, campanii de marketing, buget și contabilitate, astfel încât am avut ocazia să obțin o privire de ansamblu asupra fiecărui segment al activităților corporative. Cele mai mult mi-au plăcut întâlnirile de logistică și marketing, unde echipa mi-a solicitat părerea cu privire la anumite subiecte, astfel încât m-am simțit ca și cum aș fi fost cu adevărat un membru al companiei.

Sunt recunoscător pentru această oportunitate oferită de GTK și pentru Ágnes Gündisch, cine mi-a permis să petrec o zi de neuitat, plină de experiențe, în umbra ei!”