Locul I. în grupă obținut de studenții GTK la competiția internațională de studii de caz din Norvegia

NHH Norwegian School of Economics a organizat și în acest an, în perioada 2-6 noiembrie 2023, la Bergen, Norvegia, prestigioasa competiție NHH International Case Competition, unde au concurat echipe de studenți din 12 universități din întreaga lume. La eveniment au participat echipe de pe trei continente și din opt țări diferite. Cei patru studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai și Clubul de Consultanță în Afaceri GTK au obținut un rezultat excelent, terminând prima rundă ca și învingători de grupă.

Echipa din Cluj-Napoca a fost formată din Kristóf Balázs (Informatică Economică, anul 3), Zsófia Bánffy (Management, anul 3), Anna Bugár (Finanțe și bănci, anul 3) și Krisztián Tófalvi (Informatică Economică, anul 2), însoțiți de Kende Pásztor. Participanții au trebuit să concureze în două runde: în prima rundă au avut de dezvoltat o strategie de extindere în Asia pentru compania norvegiană 7Analytics, iar în cea de-a doua rundă au avut de dezvoltat o strategie de sustenabilitate pentru REMA1000, un lanț de supermarketuri din Norvegia.

Echipa GTK a încheiat cu succes prima rundă, clasându-se pe primul loc în grupă, devansând echipe de la University of Navarra din Spania, Corvinus University din Budapesta și NHH School of Economics, din Norvegia.

În cea de-a doua rundă a competiției s-au calificat echipele de la University of South Carolina, USC Marshall din SUA și NHH School of Economics din Norvegia. University of South Carolina a fost câștigătoarea finală a competiției.

Coordonatorii echipei din Cluj au fost dr. Szász Levente, dr. Györfy Lehel și dr. Rácz Béla-Gergely. Felicitări echipei UBB pentru performanța și rezultatele excelente obținute!