Locul I. la concursul internațional de studii de caz al Universitții din Pécs

În perioada 13–15 octombrie 2018 a avut loc concursul internațional de studii de caz în management și contabilitate „Dr. Papp László”, organizat de Universitatea din Pécs (Ungaria), respectiv Colegiul Studențesc Janus Pannonius.

La concurs au participat 12 echipe universitare. Clubul de Consultanță în Afaceri GTK a fost reprezentat de echipa Enigma, alcătuită din Costiniuc Norbert-Daniel (Finanțe și bănci, anul III), Griz Gerda Zsuzsanna (Management, anul III), Pádár Zsuzsanna (Finanțe și bănci, anul III) și Szász Karina (Finanțe și bănci, anul III).

Echipele au avut la dispoziție 24 de ore pentru a oferii o strategie privind investițiile, expansiunea internațională și managementul riscurilor pentru compania Biomark 2000 Nonprofit, companie din industria deșeurilor reciclabile. Echipa Enigma a trecut peste semifinale, s-a calificat în finală, unde a reușit să cucerească trofeul competiției, câștigând locul I. al concursului. Astfel, după 6 ani, trofeul competiției se reîntoarce la Cluj-Napoca.

Rezultatul final al competiției:

  1. Universitatea Babeș–Bolyai, Cluj-Napoca
  2. Universitatea din Miskolc
  3. Universitatea din Pécs

Felicitări tuturor echipelor participante!