Pentru a 13-a oară am organizat Programul pentru Liceen GTK!
132 de liceeni entuziaști, 23 de școli, 33 de echipe, 4 module de formare profesională, 1 finală – și o mulțime de idei de afaceri promițătoare. Astfel s-a încheiat ediția a 13-a a Programului pentru Liceeni GTK anul acesta.
Finala programului a avut loc în data de 6 decembrie 2025, în format fizic. Pe baza evaluărilor preliminare, cele mai bune 20 de echipe au fost selectate pentru a-și prezenta ideea și planul de afaceri în fața unui juriu format din antreprenori, specialiști și cadre universitare. Finala a fost găzduită de Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai.
La ediția din acest an a Programului pentru liceeni au fost invitate să se înscrie echipe formate din elevi de liceu care studiază în limba maghiară. În total, 132 de elevi din 23 de licee au participat la program, luând parte la patru formări profesionale, în paralel cu dezvoltarea propriei idei și a propriului plan de afaceri. Premiul cel mare al competiției a fost de 4.000 de lei, precum și abonamente la ediția din 2026 a Festivalului Vibe.
Rezultatele finalei celei de-a 13-a ediții a Programului GTK pentru liceeni:
Locul I – echipa Innov8
Colegiul Reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, Odorheiu Secuiesc
Kiss Bernadett, Köbölkuti Magor, Nemes Előd Zoltán, Vasas Gergő
Profesor coordonator: György Melinda-Gyopár
Locul II – echipa 5letElek
Colegiul Reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, Odorheiu Secuiesc
Máthé Zsolt, Nyágrus Vivien-Barbara, Pázsint Botond, Tóth Magor
Profesor coordonator: György Melinda-Gyopár
Locul III – echipa Strategic Thinkers
Liceul Teoretic Márton Áron, Miercurea Ciuc
Boér Ákos, Keresztes Kincső-Mária, Prezsmer Ádám, Szabó-Mező Katalin
Profesor coordonator: Szabó László
Mențiune – echipa Los Muchachos
Liceul Teoretic Tamási Áron, Odorheiu Secuiesc
Cseke-Péter Márk, Magyari Balázs, Simó Vazul, Szász Jenő
Profesor coordonator: Dimény-Varga László
Au fost premiate și echipele clasate pe locul al doilea în cele patru grupe de semifinale:
Echipa Tevék – Colegiul Reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, Odorheiu Secuiesc
András Anna, Jenei Kristóf, Krall Tamás, Tófalvi Zsófia
Profesor coordonator: György Melinda-Gyopár
Echipa CashTree – Colegiul Reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, Odorheiu Secuiesc
András Noémi, Fodor Roland, Máthé Áron, Papuc Botond
Profesor coordonator: György Melinda-Gyopár
Echipa EcoNova – Liceul Teoretic Báthory István, Cluj-Napoca
Ferenczi Norbert, Magyarosi Renáta, Teisi Norbert, Zoványi Tímea-Melinda
Profesor coordonator: Lang Márk
Echipa Vodkáosz – Liceul Teoretic Mikes Kelemen, Sfântu Gheorghe
Bokor-Tóth Nándor, Costantinescu-Bukur Norbert, Deák Gyula-Dávid, Molnár Klaudia
Profesor coordonator: dr. Incze Éva
În cadrul finalei, echipele au primit feedback profesional valoros și sfaturi din partea juriului, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru participare: Bokor-Tóth Krisztina (Printman), Borsos András (Poultry Investment), Dibernardo Attila (N. F. Smith & Associates), Fodor Attila (Weesuals Studio), dr. Györfy Lehel-Zoltán (UBB), György Ákos (Vibe Events Management), Jakó Zsolt (SmileSync Kft.), Karda Sára (MCC), Kovács-Pusztai Bálint (Symetric Shape), Nagy Hunor-Györk (Mumush Festival), Nagy Miriám (Biodry România), Pásztor Kende (East Grain).
Mulțumim și formatorilor care, prin expertiza lor profesională, au contribuit la succesul programului și au participat ca traineri: Bokor-Tóth Krisztina, Borsos András, Bugár Anna și Rácz Béla Gergely.
Suntem recunoscători sponsorilor noștri, ale căror contribuții au făcut posibilă realizarea programului și acordarea premiilor valoroase: Fundația Antal Zsolt, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Petry, Festivalul Vibe.
Felicitări tuturor echipelor participante și profesorilor coordonatori!