Vizitarea fabricii Bosch din Jucu
În data de 27 martie 2014 membrii GTK – Business Consulting Club au avut oportunitatea de a vizita centrul de cercetare şi dezvoltare Bosch din Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, deschisă în noiembrie 2013. Vizitatorii au fost primiţi la sediu de către managerul general al fabricii, dr. Konrad F. Kaschek, managerul comercial, Jürgen Ruprecht şi managerul HR, Szőcs Boglárka.
Prima parte a vizitei a constat în prezentarea viziunii şi a rezultatelor aşteptate ale fabricii, urmată de un tur al liniilor de producţie precum şi al depozitului. Pe parcursul vizitei participanţii au primit răspuns la întrebările lor legate de piaţa componentelor auto sau de operaţia fabricii Bosch în Cluj Napoca.
Pe această cale dorim să-i mulţumim gazdelor noastre de la Bosch pentru oportunitatea oferită membrilor GTK – Business Consulting Club!