Curs de managementul resurselor umane
Pe 24 noiembrie Marschalkó Eszter, proprietara și managerul firmei Ergo Human Resources, a susținut un curs cu tema „Managementul resurselor umane cu aproximație strategică”.
Pe parcursul acestui curs, prin intermediul exercițiilor practice, membrii Clubului de Consultanță în Afaceri GTK au avut oportunitatea să facă cunoștință cu diferite situații care pot ajuta în probleme în domenii legate de resursele umane.
La prima aplicație, cei prezenți au trebuit să alcătuiască o propoziție scurtă despre rolul leaderului, incluzând în aceea propoziție și câteva cuvinte stabilite anterior. Mai departe studenții au primit sarcina de a analiza pe baza metodei KSAO descrierea profilului unui sales manager, folosind lucrarea lui Fleischmann, „Taxonomy of human abilities”. După acesta au urmat discuțiile asupra rezultatelor.
În cele din urmă, studenții au rezolvat un exercițiu legat de motivația personală, această aplicație va ajuta în viitor și la dezvoltarea atât pe plan profesional cât și în viața personală.
Cursul de joi seară s-a dovedit de a fi extrem de folositor, aceste exerciții practice au ajutat ca cei prezenți să își dezvolte orizonturile și au reușit să așeze noțiunile deja studiate într-un nou concept.