Experiența membrilor noștri Bereczki-Orbán Péter și Kolozsi Gergő în programul Management Shadowing!
În perioada 25-26 aprilie 2024, Péter Bereczki-Orbán și Gergő Kolozsi, membri activi, au participat la programul de „Management Shadowing” la Hodler Asset Management din Budapesta, unde au fost „umbrele” lui Alpár Kiss, CFO. Experiența studenților cu privire la experiența lor poate fi citit mai jos:
„Am avut ocazia să petrecem 2 zile la Hodler Asset Management, timp în care am putut să ne facem o idee despre activitatea lui Alpár Kiss și despre viața de zi cu zi a celorlalte departamente. În prima zi, pe 25 aprilie, am avut parte de o petrecere de ziua de naștere a companiei și apoi ne-am scufundat în învățarea profesională. Această zi a fost dedicată în principal învățării despre mediul juridic. Am învățat despre procedurile juridice implicate în crearea unui joint venture și
apoi am analizat în detaliu un astfel de contract. A doua zi, pe 26 aprilie, am început cu un meeting lângă o cafea, iar restul zilei s-a concentrat asupra finanțelor, inclusiv asupra metodelor de due diligence și a evaluărilor de companii. În cadrul acesteia din urmă am învățat 3 metode diferite, acestea fiind evaluarea bazată pe active, multiplii EBITDA și DCF.
În concluzie, am avut parte de două zile semnificative în cadrul companiei și am putut urmări integrarea în practică a multor cunoștințe teoretice.
Îi mulțumim lui Alpár Kiss pentru timpul și atenția acordată!”